Dragnea, nesuferit cum ești, m-ai convins

dragnea-amuzant

Nu sunt adreptul politicii. Am făcut la un moment dat parte din două partide(pe rând, bineînțeles), dar am renunțat, că oricum nu prea am eu la inimă politicienii și, implicit, politica.

De câteva zile, de când cu balamucul ăsta legat de prim-ministrul pe care se tot chinuie să-l pună PSD și liderul politic Liviu Dragnea, zici c-am luat-o razna. Marți trebuia să mă duc la tuns, că îmi făcusem o programare, iar în același timp președintele PSD era așteptat la o conferință de presă cu reacțiile la refuzul dat de Klaus Iohannis prupunerii inițiale a social democraților. Să vezi și să nu crezi, ora programării se apropria, iar liderul politic nu mai apărea. Pentru prima dată în viața mea am întârziat la tuns așteptând ca un pensionar, în fața televizorului, să ascult o declarație POLITICĂ.


giphy

În aceeasi zi, seara, am ajuns la București și am ieșit puțin pe centru. Am ajuns la cămin pe la 4 dimineața. N-aveam somn și nu știam ce să fac ca să mai treacă timpul și să adorm. Dragilor, am adormit pe la 5 și m-am trezit pe la 7 să beau apă. Televizorul era deschis pe B1 și se difuza o reluare a unei emisiuni politice. Deci eu am adormit pe politică și m-am trezit tot pe politică.

Acum sunt acasă, în fața laptopului, îmi fac cruce când mă gândesc la ce am ajuns să mă uit și, în același timp, ascult declarația lui Dragnea pe Realitatea. :))7o4ppum

Comments

comments