Rămăsese să vă povestesc cum o fo’ la festival. N-am avut foarte mult timp să scriu pentru că am tot umblat să mă angajez şi să fac tot felul de acte.
Eu am ajuns joi dimineată pe plaja dintre Venus şi Saturn, iar pregătirile erau în toi. Ce-i drept, în proporţie de 90% totul era gata, mai lipseau câteva retuşuri la scenă şi câteva repeţitii pentru sunet, care s-au întins pe toată perioada festivalului.
#FIRST DAY
Ca şi anul trecut, am fost pregătit să filmez intrarea din prima zi a fanilor înfocaţi, care fugeau, care mai de care, să ajungă aproape de scenă:
#SECOND DAY
În dimineaţa celei de-a doua zi de festival l-am surprins pe Carla’s Dreams repetând şi făcând câteva glume cu echipa tehnică. Off the record e mişto moldoveanul, nu figurant, cum am văzut că este caracterizat pe reţelele de socializare. În a doua seară mă aşteptam, sincer să fiu, să fie de două ori mai multă lume. Din păcate pentru mine, dar şi pentru organizatori, nu a fost dublul oamenilor din prima seară. Au fost, într-adevăr, mai mulţi oameni, dar nu îndeajuns de mulţi pe cât mă aşteptam eu. Anul trecut nu aveai loc să arunci o scobitoare.
#THIRD DAY
Ce-a de-a treia zi a fost exact cum m-am aşteptat, cu extrem de puţini fani şi o atmosferă ca de final de festival. Ce-i drept, nu a mai fost muzica comercială pe care o ascultau oamenii care au venit în primele zile, iar faptul că era duminica şi lumea pleca acasă a agravat şi mai mult situaţia. Dincolo de această mică problemă, am reuşit să fotografiez un apus de soare foarte fain: