Nu sunt deloc un pasionat al muzicii lăutăreşti, dar am cedat aseară la rugăminţile unei prietene şi am ajuns într-un restaurant unde vin lăutari. N-am nimic cu locaţia, super-staff, super-artişti, doar că nu-mi place mie acel gen de muzică.

Am realizat, după 3 pahare de vin, că am o poftă nebună de ciorbă. Da, am cerut la 00:32(nu-mi explic cum am reţinut ora) ciorbă. Guess what? I-am zis să-mi aducă şi nişte pâine, că, „sunt dispus să pun pe mine în seara asta”.. Mi-a trântit o faţa creepy chelnerul, după care mi-a explicat frumos, atât cât să nu mă simt ca un bou, că nu i-a mai cerut cineva ciorbă la ora 12 de vreo zece ani şi că nu are cum să-mi aducă. Omu’ avea dreptate, dar lupta dintre creierul şi burta mea a câştigat-o cu siguranţă partea mai ieşită în afară. O să trec peste faptul că m-am fixat pe altă mâncare ce o puteau face la ora aceea, dar au închis bucătăria, şi o să vă relatez relaţia titlu-conţinut(dau bac-ul).