Astăzi nu vorbim despre cazul României, astăzi vorbim despre o mare parte din Europa. Sistemul de învățământ, îndeosebi cel primar, stagnează de sute de ani. Nimic nu se schimbă, nimic nu se îmbunătățește. În schimb, școala a îmbătrânit atât de rău încât scoate în fiecare an, pe bandă rulantă, viitori studenți care știu doar română, matematică, geografie și istorie.
…să ne găsim locuri de muncă mult mai bine plătite. Nu suntem absolvenți, nu avem diplomă, dar studiem cu un scop și merităm internship-uri plătite, recompense pentru munca bine făcută și să fim plătiți ca într-o țară membră UE. Din Februarie salariul minim pe economie se mărește la 1450 de lei, iar în programul de guvernare 2017 se vorbește despre o mărire până la 1750 lei. Asta e bine, înseamnă că vom avea dreptul să cerem.
Nu sunt adreptul politicii. Am făcut la un moment dat parte din două partide(pe rând, bineînțeles), dar am renunțat, că oricum nu prea am eu la inimă politicienii și, implicit, politica.
De câteva zile, de când cu balamucul ăsta legat de prim-ministrul pe care se tot chinuie să-l pună PSD și liderul politic Liviu Dragnea, zici c-am luat-o razna. Marți trebuia să mă duc la tuns, că îmi făcusem o programare, iar în același timp președintele PSD era așteptat la o conferință de presă cu reacțiile la refuzul dat de Klaus Iohannis prupunerii inițiale a social democraților. Să vezi și să nu crezi, ora programării se apropria, iar liderul politic nu mai apărea. Pentru prima dată în viața mea am întârziat la tuns așteptând ca un pensionar, în fața televizorului, să ascult o declarație POLITICĂ.
La început a fost amuzant să văd aceste evenimente false și cu teme amuzante, ba chiar am dat și eu join la o astfel de olimpiadă, respectiv cea de mâncat sarmale.
Toate bune și frumoase până când au apărut nelipsiții trolleri. Astfel, un sfert de creier plus alte multe alte sferturi s-au adunat în mediul online, (n)-au gândit și au transformat un „concept” funny într-o mare bazaconie. Același șir de poveste l-a avut și trendul Mocanu, Vaslui sau Babenco.
Văd oameni nervoși și absurzi în fiecare zi. Uneori și eu mă comport astfel și am reacții oarecum nepotrivite, dar ce am văzut azi m-a lăsat cu gura cascată. Ce-i drept, cum să nu rămâi uimit atunci când vezi la metrou o doamna în toată regula, la 40 și ceva de ani, cum intra hotărâtă cu umărul în toată lumea și se uită urât pe cei pe care-i lovește, de parcă vina era clar a lor?