Planuri de viitor #1

success

Acum că mai este o lună până-mi fac oficial mutarea la Bucureşti(încă nu ştiu unde), am zis să-mi stabilesc nişte target-uri clare pentru primul semestru ca student al FCRP.

De când am găsit facultatea asta, am ştiut că aici îmi este locul şi că o să fac tot posibilul să intru. După ce mi-am stabilit acest target, am început să mă documentez şi aşa am aflat de PRIME.

(1)Ce este Prime? Este o organizaţie non-guvernamentală, singura din România care se concentrează pe domeniul de comunicare şi relaţii publice, adică fix specializarea pe care sunt eu. Am tot urmărit activitatea lor şi la un moment dat timpul mi-a permis să particip şi la un eveniment organizat de ei, şi anume lansarea reviste PR Forward 007. Acolo am dat de Alex, care a devenit ulterior preşedinte Prime România şi care îmi este coleg în blogosferă. (Dacă nu-l ştii pe Alex Nedelcu, el scrie pe www.regeleverii.ro)

Event marca Prime:

Guys, v-am făcut reclamă, să fiţi şi voi indulgenţi pls!

(2)Cel de-al doilea este posibil să devină realitate mai repede decât mi-am imaginat. Sigur ai auzit de Erasmus! Dacă nu, îţi pot spune despre el că este un program ce implică schimburi de experienţe cu studenţii din afară. Pe lângă asta, e un program ce sugerează o mai bună socializare între studenţii din România. Eh, uite aşa s-au gândit nişte oameni faini să promoveze acest program în rândul studenţilor printr-un ONG numit Erasmus Student Network. Ce vor ei să facă? Exact cum am zis şi mai devreme, vor să promoveze programul şi să pregătească studenţii pentru viitoarele experienţe din cadrul Erasmus. De curând, echipa de la ESN ASE Bucharest a dat drumul la recrutări. Cum am aflat, hop şi eu cu cererea. Sper să mă iubească cineva şi acolo, nu doar sus!

Mai jos vă las un video cu un event organizat de ESN România:

(3)Spre final, după ce mai acumulez ceva experienţă în domeniu, mi-ar plăcea să fac un internship în domeniul Social Media/PR/Comunicare, ca în semestrul II să pot spera deja la un job plătit cât de cât ok. Vestea bună este că deja am aplicat undeva, dar păstrez secretul până aflu un răspuns.

 

Comments

comments

You may also like